Printre ramuri aplecate
Peste râul cristalin,
Printre frunzele-ncurcate
Se aude-un susur lin...

Şi pe iarba-mprospătată,
În grădină sub un pom,
Lung privind spre bolta-naltă,
Stă Adam, întâiul om.

Şi la pieptu-i doarme dulce,
Eva, mama celor vii,
Cu un somn ce pace-aduce
În ale omului priviri.

Este totul plin de pace.
Fericirea e în tot.
Şi în tot ce omul face
Nu-i nici urmă de complot...

Însă vine-o clip-amară
Când cel rău, şiret vorbi...
Eva gustă poama rară
Şi astfel păcătui!

Iar Adam, atunci, se-ascunde
Fiindcă vede că e gol!
În Eden, păcat pătrunde!
Neascultarea e pe rol!

Şi când vine Împăratul
Să vorbească omului,
Nu-l găseşte, căci e altul.
S-a schimbat cu fapta lui!

„Unde eşti?” răsună glasul
Celui pururi drept şi sfânt.
„Ai făcut spre tină pasul!
Mi-ai lăsat Cuvântu`n vânt!”

Blestemat a fost, dar, omul
Să rămână pe Pământ!
Să distingă astăzi tonul,
Celui rău de-al Celui sfânt!

Şi acum, Cel sfânt priveşte
Dup-atâtea mii de ani.
„Unde eşti?” te mai întreabă.
Îi aşteaptă pe sărmani...

„Veniţi azi pe calea dreaptă
Ca să pot sa vă ascult!
Să vă iert a voastră faptă
Că v-aţi dus toţi în tumult!”

Astăzi, glasul mântuirii,
Pentru toţi, răsună clar!
Şi pe drumul răzvrătirii
Se aprinde azi un far!

E lumina dimineţii!
E lumina Lui Isus,
Ce vă cheamă-n patria vieţii!
Vă aşteaptă-n ceruri sus!

Tot ce trebuie să faci,
E: să lepezi ce e rău,
Haina păcii s-o îmbraci
Şi să ieşi din drumul tău!

Să primeşti chemarea sfântă
Ca să poţi ajunge sus,
Unde toţi în coruri cântă!
Vino astăzi la Isus!